joi, 28 februarie 2013

1MARTIE



Legenda primaverii...


Legenda Primăverii

„Cândva, era un copil cu un suflet ce nu cunoştea păcatul, cu ochi calzi ca ai unui miel. Era fata unui om bogat şi a unei femei crude. Avea mai mulţi fraţi şi surori, care iubeau banii şi răutatea, ca părinţii lor. Primăverii, fetei cu codiţe, nu-i plăceau aceste lucruri, ci adevărul, dreptatea, oamenii simpli şi iubirea, de care nu avea parte. Părinţii Primăverii aveau un castel în deşert, iar asta o chinuia pe fată. Visa să audă râul curgând repede, melodios, să simtă colţul ierbii sub picioare şi să audă glasul pădurii răsunând.

Într-o zi, ea a plecat de acasă pentru că se săturase de minciuna şi ura din jur. Mergea rătăcind prin deşert de parcă ...auzise glasul cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca şi cum ar fi fost fata lui. Era obosită, moartă de sete, dar totuşi mergea, până a căzut. Când a deschis ochii, era într-un loc sărăcăcios, dar plăcut privirii. Acolo se afla Dumnezeu. El o întrebă pe fată ce îşi doreşte mai mult. Primăvara a răspuns:
- Îmi doresc să mă răzbun pe răul ce a cuprins familia mea.

Atunci Dumnezeu a trimis frigurile cele mai aspre ce au cuprins deşertul. Părinţii Primăverii şi-au dat seama de lipsa ei şi au început să se vaite şi să-şi regrete faptele rele. Fetei i se rupea inima când vedea aceste lucruri. Ceru să se întoarcă şi să-şi mai vadă o dată părinţii şi fraţii. Dumnezeu o trimise ca un înger pentru a desface blestemul. Când a pus piciorul pe pământ, acesta a înverzit, au răsărit copaci şi s-au auzit râuri curgând şi păsări cântând. Toţi şi-au cerut iertare de la ea şi i-au spus că vor să trăiască ca nişte oameni obişnuiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Acum ei locuiesc acolo şi speră ca lumea să-şi amintească povestea lor şi să nu facă la fel!”
Autor: Filip Smaranda

Legenda Mărţişorului: Tânărul care s-a jertfit pentru a readuce Soarele...



Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă.
La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă,
apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.

Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, inchizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.



De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.

Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie,
pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.



După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorita.

miercuri, 27 februarie 2013

Secretul unei cafele bune


Beţi cafea? Cel mai mare cafegiu din Bucureşti vă învaţă cum să preparaţi o excepţională cafea dimineaţa
De vorbă cu Gheorghe Florescu, autorul cunoscutei cărţi "Confesiunile unui cafegiu"

După o viaţă de om trăită şi învârtită în jurul cafelei (de la vârsta de 8 ani, pe când ucenicea la mentorul său, armeanul Avedis Carabelaian, şI până la cei 69 de ani, pe care-i va împlini în curând), Gheorghe Florescu pare el însuşi compus din cele mai aromate, rare şI rafinate boabe de cafea din lume. Este o adevărată enciclopedie în materie, putând povesti ore în şir de la primii zori ai descoperirii şI preparării magicei licori şI până la marii oameni ai lumii pasionaţi în exces de parfumata fiertură. ŞI dacă, totuşi, nu poate divulga secretul profesional propriei reţete de preparare a cafelei, se bucură, în schimb, să vă arate cum se poate pregăti cea mai minunată ceaşcă de cafea cu mijloacele pe care le aveţi la îndemână.

Atenţie! "Bărbatul trebuie să facă soţiei cafeaua"

Când intri în micuţa prăvălie situată în Piaţa Rosetii din Bucureşti, olfactiv, simţi cum te dezmiardă zeci de arome amestecate ce te fac să inspiri cu nesaţ aerul dens, îngemănat cu parfumul boabelor de cafea proaspăt prăjite şI depozitate în cilindri de sticlă. Abia apoi, vizual, realizezi că nu eşti departe de-a crede că ai intrat în peştera comorilor lui Ali Baba. Alune, fistic, şerbet, dulceţuri, băuturi fine, fac ca papilele gustative s-o ia razna, creând pofte de nestăvilit. Dincolo de tejghea, coborât parcă din poveştile cu Harun-al-Rashid, ca un "calif" al cafelei, sau ca un pezevenghi moş Cadâr, din piesa "Tache, Ianche şI Cadâr" a lui Victor Ion Popa, stă Gheorghe Florescu gata să interacţioneze amical şI şăgalnic cu oricare client intrat pe uşă. "Negustorul ideal este pentru Jurnalul Naţional", versifică vesel la moment cafegiul. Cum "la aşa ceva e imposibil să spui nu" (ca într-un vers al lui Alexandru Andrieş, ce stă înrămat la loc de cinste pe unul din pereţii cafenelei), cafeaua se acceptă şI se porneşte discuţia. "Minunat şI recomandat este ca bărbatul să facă iubitei sau soţiei cafeaua de dimineaţă! Să ştiţi de la mine: cafeaua fidelizează cuplul. ŞI să nu-mi spună nici un bărbat că nu se pricepe, fiindcă numai dacă nu vrea sau nu are dragoste de parteneră nu poate surprinde plăcut, după o noapte furtunoasă, cu o ceaşcă de cafea preparată în buza zilei! Mulţi asociază cafeaua cu ţigara. Dar, aşa cum un vin bun nu trebuie stricat cu apă minerală, nici gustul cafelei nu trebuie alterat cu fumul de ţigară. Însă asta e treaba fiecăruia, eu n-am fumat niciodată, dar cafea beau de la 8 ani"

"Balzac bea 50 de cafele pe zi"

Cu o tichie tradiţională armenească pe cap, primită recent din Nagorno-Karabakh (de care e mândru nevoie mare!), aşezat comod, cafegiul deapănă povestea cafelei: "După părerea mea, Europa n-ar fi evoluat până la stadiul unde este acum dacă n-ar fi fost bobul de cafea. Marile revoluţii din Europa s-au făcut sub imboldul cafelei, căci, indirect, bobul de cafea a influenţat aceste mişcări de mase, pregătirile revoluţiei franceze făcându-se în cafenelele Parisului. Cafeaua socializează. Prima cafenea din lume s-a înfiinţat la Mecca, în 1517. Guvernatorul cetăţii nu prea a fost de acord cu asta, că musulmanii de acolo beau cafeaua cu sacul şI deveneau mai agitaţi. Cu credinţa că nu ofensez distinsele doamne, afirm hotărât că cea mai bună cafea o fac bărbaţii, fie că o fac pentru ei, fie că o fac pentru iubitele lor. Gingis-Han îşi prepara cafeaua singur. Napoeon avea şapte ibrice deodată puse pe jar. Balzac bea 50 de cafele pe zi, Robespierre era mare băutor de cafea, iar Jean Jaques Rousseau adulmeca în primul rând aroma cafelei de dimineaţă şI abia apoi celelalte arome ale naturii. De la noi ştiu sigur că guvernatorul Mugur Isărescu îi prepară cafeaua soţiei, iar Rebengiuc îşi face de-o viaţă singur cafeaua de dimineaţă".

Secretul preparării cafelei la domiciliu

Comerciant de-o viaţă, a învăţat că sunt clienţi care ar oferi de la 15 lei (150.000 lei vechi) până la 160  lei (1.600.000 lei vechi) pe 100g de cafea şI cunoscători care ar cumpăra o sticlă de Brandy Ararat Divin chiar şI la preţul de 2.400 lei (24.000.000 lei vechi), produse care de găsesc la vânzare în cafeneaua sa. De aceea lucrează pentru toate buzunarele şi pentru toate mofturile. "Preţul oglindeşte întotdeauna calitatea, sunt preţuri internaţionale. Dar vreau să spun pentru cititorii Jurnalului Naţional cum se face cea mai bună cafea, din cafeaua pe care o are omul acasă, o cafea normală la ibric. Se ia ibricul şI se măsoară apa cu ceaşca cu care se bea cafea, cam 50 ml.
Se pune la fiert. Dacă se bea cu zahăr, se pune o linguriţă rasă. Dacă se bea cu miere, se pune mierea la sfârşit, mierea nu trebuie fiartă. Când apa ajunge la o temperatură călduţă, ca de făcut pâine, atunci se pun două linguriţe de cafea (pentru fiecare ceaşcă) nici pline cu vârf nici rase, obişnuite. Se amestecă şi se lasă să fiarbă până când devine fiertura mai vârtoasă, dar să nu ajungă să dea în clocot. Se mai ia un vârf de linguriţă de cafea şi se presară ca o ploaie, cum ai pune zahăr pudră peste o gogoaşă. Acest vârf de linguriţă presărat reprezintă marele secret al unei cafele de excepţie la ibric! Se amestecă, se face un caimac abundent care se pune, o lunguriţă-două, în ceşti. Cafeaua din ibric se lasă să fiarbă până dă în clocot şi se pune peste caimacul din ceaşcă. Soliman Magnificul aşa făcea, învăţat de către un armean. Armenii domină lumea cafelei, sunt cei mai buni preparatori de cafea din lume", încheie cu zâmbet larg Gheorghe Florescu. Iar noi am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea cafelei aşa.

sâmbătă, 23 februarie 2013

Alfabetul muzical

APESI   PE   FIECARE   LITERA  SI  ASCULTI  INTERPRETUL  SI   MELODIA   PREFERATA .           AUDITIE    PLACUTA   !

· A
· B
· C
· D
· E
· F
· G
· H
· I
· J
· K
· L
· M
· N
· O
· P
· Q
· R
· S
· T
· U
· V
· W
· X
· Y
· Z
· 0...9
 

Hai să-i ajutăm să câștige

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=490059904392150&set=a.490059864392154.113437.154617427936401&type=3&theater


să le dăm like la poză si sa distribuim ....e o competiție școlară...mai multe likuri,mai multe șanse de câștig!

miercuri, 20 februarie 2013

Informatii interesante despre om


 
1. Cand o persoana moare auzul este ultimul simt perceput. Vazul este primul care dispare.
2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de pana la 5 ori mai multa informatie decat cuprinde toata Enciclopedia Britanica.
3. Corpul omenesc elibereaza in 30 de minute destula energie cat sa incalzesti un litru de apa.
4. Cea mai mare celula a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul.
5. Corpul unui om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie; destul zahar pentru a umple un borcan; destula grasime pentru a face sapte bucati de sapun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un caine.
6. Corpul utilizeaza 300 muschi pentru a tine corpul in pozitie stabila, dreapta.
7. Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte.
8. Cand cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri.
9. Daca toti cei 600 de muschi ai corpului uman s-ar incorda in acelasi timp si in aceeasi directie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.
10. De-a lungul unei vieti, o persoana isi petrece 6 ani visand.
11. Din punct de vedere fizic o femeie poate naste treizeci si cinci de copii de-a lungul vietii.
12. Dintii unui om sunt tari aproape ca piatra.
13. Durata vietii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului este de doua zile. O celula din piele traieste 4 saptamani. O celula nervoasa poate trai pana la 60 de ani.
14. Durerea de cap nu este o scuza buna pentru a nu face sex, pentru ca endorfinele eliberate in timpul actului sexual au efect analgezic.
15. Fatul viseaza aproape tot timpul. Cei care sunt nascuti prematur vor visa mai mult la maturitate.
16. Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de doua ori mai des decat cele care nu accepta acest tip de literatura.
18. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decat a cea a creierului.
19. In corpul uman exista suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.
20. In corpul uman sunt mai mult de 12.000 de km de vase de sange.
21. In timpul unui orgasm obisnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consuma 315 calorii.
22. Inaltimea omului variaza in timpul zilei. Dimineata suntem cu un cm mai inalti decat seara. Acest lucru se intampla deoarece discurile intervertebrale se “taseaza” atunci cand stam in picioare, datorita greutatii propriului corp.
23. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vietii.
24. Inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului.
25. Inima continua sa bata dupa ce este scoasa din corp. Chiar daca este taiata in bucati, muschii inimii vor continua sa se contracte o perioada.
26. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mana
27. Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare laba a piciorului
28. Majoritatea barbatilor petrec 3.300 ore din viata pentru a se barbieri. Daca nu ar fi barbierita, barba ar putea ajunge la 9 metri intr-o viata de om.
29. Mandibula este cel mai dur os din organism.
30. Muschiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta in mai putin de o sutime de secunda.
31. Nu se poate stranuta cu ochii deschisi.
32. Numarul de neuroni din creierul uman este astronomic, aceste ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.
33. Omul are aproximativ 76 000 de fire de par pe cap.
34. O persoana obisnuita respira cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vietii.
35. Oamenii sunt singurii care fac sex stand fata in fata.
36. Pe un centimetru patrat de piele se afla aproximativ sase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili si corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, si peste 100 de glande sudoripare.
37. Persoanele dreptace traiesc, in medie, cu noua ani mai mult decat cei stangaci.
38. Pielea cantareste in medie cam de 2 ori cat creierul aceleiasi persoane.
39. Puse cap la cap venele, arterele si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantului de aproape patru ori
40. Sunt necesare aproximativ 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent deasupra sprancenelor.
41. Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupa cateva ore de la nastere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung pana la urma sa aiba ochi de alta culoare.
42. Un creier uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume.
43. Un stranut iese din gura cu o viteza de peste 965 km/h.
44. Urechile pot distinge peste 300 000 de tonalitati.
45. Daca saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simti gustul.
46. Dupa mesele bogate se spune ca auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar si atentia scade.
47. Iti folosesti aproximativ 200 de muschi cand faci un pas mergand.
48. Matematicianul John von Neumann a calculat ca mintea umana poate inmagazina 280 de catralioane de biti de memorie.
49. Mozart isi scria intreaga opera muzicala in minte, auzind si perfectionand fiecare nota in parte, si abia apoi o asternea pe hartie.
50. O persoana din 2 miliarde va trai pana la varsta de 116 ani sau mai mult
 

duminică, 10 februarie 2013

12 întrebuințări ale zahărului

Zaharul este iubit si in acelasi timp blamat pentru multe boli si alte
lucruri rele. Adevarul e ca nu zaharul in sine e daunator, ci
cantitatea consumata. Ca sa nu il mai privim intr-o lumina atat de
negativa, iata 12 utilizari ale zaharului la care nu te-ai fi gandit
niciodata...


1. Alina arsurile din cavitatea bucala. Daca ai baut o gura de cafea
fierbinte sau ai patit-o pentru ca nu te-ai putut abtine si ai gustat
din ciorba de pe foc, ai un aliat in zahar. Tine in gura un cub de
zahar sau cantitatea corespunzatoare unei lingurite si durerea va
disparea rapid.

2. Catifeleaza pielea. Prepara un gel de dus natural dintr-o banana
bine coapta, 3 linguri de zahar si 1 lingura de ulei de masline; nu
amesteca prea mult ingredientele si maseaza usor pielea, apoi clateste
cu apa calduta.

3. Lungeste rezistenta rujului. Presara putin zahar peste buzele
rujate, lasa sa stea cateva secunde apoi indeparteaza particulele
dulci.

4. Curata mainile. Daca ai mainile murdare de ulei de masina sau
vopsea groasa, adauga si putin zahar dupa ce iti sapunesti palmele. O
alta varianta este sa folosesti o solutie compusa in parti egale din
zahar si ulei de masline.

5. Hraneste florile. Adauga trei linguri de zahar si doua linguri de
otet alb la un litru de apa pentru florile taiate si vei vedea ca
acestea se vor pastra pentru mai mult timp.

6. Omoara nematodele din gradina. Nematodele sunt paraziti
microscopici care ataca plantele fara mila. Ca sa scapi de ei, presara
zahar prin gradina; acesta va deveni materie organica, deci va
transforma pamantul intr-un mediu ostil pentur nematode.

7. Omoara gandacii. Pentru ca le place dulcele, gandacii sunt atrasi
de zahar. Cum ideea e sa scapi de daunatori, amesteca o parte zahar si
o parte bicarbonat de sodiu si presara praful in zonele in care stii
ca vin insectele nedorite. Zaharul ii va atrage ca un magnet, iar
bicarbonatul ii va omora.

8. Hrana pentru fluturi. Peste vara, amesteca o banana bine coapta cu
zahar si putina apa si lasa crema rezultata afara pe o farfurie sau
unde gardul, ramurile copacilor si pietrele. Va atrage fluturii, care
adora dulcele.

9. Curata rasnita de cafea. Boabele de cafea sunt bogate in ulei, iar
acesta se depune si pe piesele metalice ale rasnitei. Toarna 2 linguri
de zahar in rasnita si las-o sa mearga pentru 2-3 minute. Dupa aceea,
sterge bine aparatul si va fi ca nou.

10. Curata petele de iarba. Prepara o pasta de zahar si apa si aplica
amestecul pe materialul patat in verde. Lasa sa stea asa o ora si apoi
spala imbracamintea ca de obicei.

11. Mentine torturile proaspete. Ca sa pastrezi un tort peste noapte
intr-o cutie etansa, adauga si cateva cuburi de zahar. Blatul si
frisca isi vor pastra prospetimea.

12. Previne mucegairea branzei.

miercuri, 6 februarie 2013

HREANUL


 
Este o plantă cu totul specială, aflată la limita dintre sălbatic şi domestic. Ce înseamnă aceasta? Că, pe de o parte, este foarte bogată în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, iar pe de altă parte, că are o rezistenţă cu totul ieşită din comun, asemeni buruienilor. Chiar acum, când natura pare îngheţată sub stratul de omăt, rădăcina hreanului trăieşte în pământ, fiind gata ca la întâiul dezgheţ să scoată la suprafaţă primele frunzuliţe, înaintea tuturor celorlalte plante. Iar o asemenea forţă vitală, depozitată într-o singură rădăcină, are efecte terapeutice pe măsură.
 
Denumirea sa ştiinţifică este Armoracia rusti­cana, şi este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Hreanul este folosit ca remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Dacii preţuiau şi ei hreanul foarte mult. De altfel, însuşi medicul roman Dioscoride, atunci când scrie în tratatul său farmaceutic despre hrean, pomeneşte şi denumirea sa dacică: „usturonila”.
 
În medicina populară româ­nească, hreanul este recomandat în peste o sută de afecţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de natură infecţioasă şi fiind specifice sezonului rece.
 
Fişă biografică
Rădăcina hreanului conţine foarte multă vitamină C, utilă sistemului circulator şi imunitar, greu încercate atunci când afară este ger. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magne­ziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii glucozinolaţi. Aceştia din urmă s-au dove­dit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăună­toare, fiind de multe ori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, cercetări de dată foarte recentă au arătat că focul conţinut în rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind efici­enţi în foarte multe forme de cancer (de piele, de plă­mâni, de colon, de stomac etc.).
 
Cum se administrează hreanul
Salata de hrean
Metoda de obţinere este destul de simplă: trei-şase rădăcini de hrean se spală, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine, adăugându-se apoi sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean şi sfeclă se poate păstra la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.
 
Vin tonic cu hrean
Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă la macerat conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri de vin, pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodiziac foarte puternic.
 
Siropul de hrean
Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împre­ună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Reco­man­dări: astm, bronşită cro­nică, afecţiuni ale căilor respira­torii medii şi infe­rioare, în general.
 
Cataplasme cu hrean
 Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare sen­zaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este preferată o variantă mai blândă.
Varianta 2: Mai întâi, se obţine făina de hrean din rădăcinile tăiate cubuleţe şi uscate pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldură. Atunci când se elimină complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic iritative: făina de hrean. Se pun într-un vas 2 linguri din această făină şi 2 linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat vreme de o oră.
 
Tratamente cu hrean
Boala canceroasă - un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că adminis­trarea zilnică de hrean creşte re­zis­tenţa organismului uman la boa­la canceroasă, atât în ce pri­veşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja insta­la­te. Pacienţii cu tumori cu dife­rite localizări prezintă o mai bună vita­li­tate, evoluţia bolii este înce­tinită, celelalte trata­mente - fie ele natu­rale sau alopate - sunt po­tenţate de către acest super-ali­ment. Se administrează, în mod spe­cial, salata de sfeclă cu hrean, minimum 50 de grame pe zi.
 
Infecţii urinare (cis­ti­tă), infecţii renale - Cincizeci de grame de hrean proaspăt, inge­rate pe parcursul unei zile, atacă bacte­riile parazite din rinichi, ve­zică şi de pe traiectul urinar, dis­trugându-le. Tratamentul este de durată (minimum 21 de zile) şi se asociază cu oricare altă for­mă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.
 
Retenţie de lichide - Consumul regulat de hrean, mai ales după orele după amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.
Tuse de diverse etiologii - se iau 5-6 lin­guriţe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului şi al arborelui bronşic. Suplimentar, se consumă salată de hrean cu sfe­clă roşie, câte 50 de grame, de două ori pe zi.
 
Bronşită cronică şi acută - se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salată cu sfeclă roşie, al cărei mod de preparare l-am pre­zentat mai sus. Suplimentar, se pun seara cataplasme cu hrean pe zona toracelui. Hreanul are efecte antibio­tice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.
 
Polipii uretrali - se iau de trei ori pe zi câte trei linguriţe de suc de hrean, dizolvate într-un pahar de apă. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de trei luni, urmate de alte trei luni de pauză. În paralel, se va ţine un regim alimentar alcalin, cu foarte multe zar­zavaturi şi legume verzi, fără carne, şi cu cât mai puţine proteine animale.
 
Anemie la adulţi - se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hrea­nul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai im­por­tant rol al său este optimizarea digestiei şi a metabo­lismului, aşa încât fierul prezent în ce­le­lalte alimente să poată fi asimilat de către or­ganism.
 
Inapetenţă, anemie la copii - se con­sumă cel puţin o dată pe zi o salată obţinută din hrean ras fin (1-2 linguriţe), măr cu tot cu coajă (2 linguriţe), sfeclă roşie (1-2 linguri) şi morcov (1-2 lin­guri). Această mini-cură se ţine minimum o lună, fiind re­comandată cu precădere pe peri­oada iernii şi la tre­cerea de la sezonul rece la cel cald.
 
Reumatism, gută - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tra­tament durează minimum trei săptă­mâni, având efecte antiinflamatoare şi de­toxi­fiante.
 
Sinuzită, rinită - iată cel mai puternic şi rapid remediu contra acestor afecţiuni, preluat din medicina populară românească: într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia!) se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică pe zona frunţii, atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsura pe piele. Nasul se des­fun­dă aproape instan­ta­neu şi încep să fie eliminate se­creţii din abun­denţă, curăţindu-se astfel căile res­pi­ra­torii superioare. Se re­co­mandă să se facă acest trata­ment, cu efecte extrem de rapide, câte patru-cinci zile la rând. Dacă aveţi pielea prea sensibilă şi nu suportaţi hreanul aplicat direct, este sufi­cient să inspi­raţi, de cât mai aproape de nas, vaporii emanaţi de rădăcina proas­păt rasă.
 
Dureri articulare - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după înde­părtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.
 
Paralizie facială - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o cata­plasmă cu făină de hrean şi in, obţinută după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune un nailon şi se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţină o uşoară hi­per­termie locală. Fiecare aplicaţie nu va dura la început mai mult de 1 minut, ajungându-se într-o săptămână la 10-15 minute, cu grijă pentru ca pielea sensibilă a obra­zului să nu fie lezată.
 
Precauţii şi contraindicaţii
Intern, hreanul se administrează cu prudenţă per­soanelor cu colon iritabil sau care suferă de colită de fer­mentaţie. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase.
Extern, mai ales sub formă de cataplasmă, hreanul va fi folosit cu prudenţă de către persoanele care au pielea sensi­bilă, alergică.
 
Reţetă cu hrean pentru bolile de plămâni
Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot, şi se ţin timp de 12 ore în suc na­tural de lămâie (trebuie să le acopere). Se scot ouă­le din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare (pa­lin­că de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele principale, 1-3 lin­guri. Este o re­ţetă folosită în special contra pneumo­niilor reci­di­vante, a bronşitelor cronice şi a tubercu­lozei pulmonare. Pe lângă efectele puternic antibio­tice ale hrea­nu­lui, acest preparat este şi un puternic vitaminizant şi remineralizant, precum şi un redu­tabil stimulent imu­nitar.

luni, 4 februarie 2013

VARZA ROSIE & Alzheimer


Este, practic, aceeasi specie ca si varza alba, fiind o varietate a acesteia. Dincolo de infatisare, intre varza rosie si cea alba mai sunt insa si alte diferente, invizibile cu ochiul liber, dar extrem de importante. De pilda, spuneam despre varza alba ca are un continut de vitamina C mai mare decat portocalele. Ei bine, varza rosie contine pana la... 6-8 ori mai multa vitamina C decat surata ei alba, fiind un adevarat concentrat din aceasta vitamina.
  Apoi, pigmentii care dau culoarea rosie acestei legume au un rol foarte important ca medicament. Asadar, tinand cont ca modalitatile de preparare ale verzei rosii sunt perfect identice cu cele prezentate la cea alba, sa vedem in continuare cateva recomandari terapeutice extrem de importante:
 
  Antocianii, adica pigmentii rosii din aceasta varietate de varza, fac adevarate miracole in prevenirea si in combaterea degenerarii celulelor din sistemul nervos central.
  Se consuma salata proaspata, cate 300 de grame pe zi, in cure de 60 de zile, urmate de alte 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.
   Inca nu se stiu foarte multe lucruri despre capacitatea tratamentului cu varza rosie de a restabili functiile cerebrale alterate de Alzheimer insa efectul de prevenire si de incetinire sau chiar de blocare a evolutiei bolii cu ajutorul verzei rosii este cert.

  *Varza  Alba**Folositi-o mai ales cruda.
Face cat un depozit intreg de medicamente
Hepatita, bolile de ficat in general*

    O substanta continuta de catre varza, sulforafanul,
stimuleaza  puternic producerea unor enzime care joaca rolulde detoxifiant al ficatului.
De asemenea, consumul de varza s-a dovedit a preveni procesele de distrugere celularala nivelul ficatului, sub actiunea factorilor infectiosi sau a celor chimici.
Pentru a obtine aceste rezultate, se recomanda consumul verzei crude, sub forma de salata, de macar 3 ori pe saptamana.

   CANCER* -In ultimii douazeci de ani au fost efectuate nu mai putin de 94 de studii care au aratat ca varza cnsumata cruda, murata sau gatita rapid are efecte antitumorale si anticancerigene.
Substantele active din frunzele de varza stimuleaza apoptoza celulelor maligne (apoptoza=un program de autodistrugere folosit de organism pentru eliminarea celulelor imbatranite regleaza actiunea hormonilor steroidieni in organism (implicati in aparitia a numeroase forme de cancer), regleaza ritmul de diviziune celulara, stimuleaza cresterea productiei enzimelor responsabile de inactivarea si de eliminarea celulelor maligne.
Trei-cinci zile pe saptamana, in care consumam cate 200 de grame de salata de varza, ne pot salva viata, punandu-ne la adapost de o incredibila multitudine de forme de cancer despre care vom vorbi detaliat in cele ce urmeaza:

* Cancerul vezicii urinare*
In medie, 336.000 de noi cazuri pe an la nivel mondial sunt
diagnosticate cu aceasta boala, afectand de trei ori mai multi barbati decat femei.
Conform cercetarilor medicilor de la Universitatea din Texas, care au studiat cazurile a 697 de bolnavi de cancer al vezicii urinare, in paralel cu cazurile a 708 persoane sanatoase din aceeasi grupa de varsta si de aceeasi rasa, consumul de varza reduce puternic incidenta acestei boli.
La persoanele care consuma de mai multe ori pe saptamana varza cruda (dar si alte legume inrudite, cum ar fi varza rosie, conopida si broccoli) incidenta cancerului vezicii urinare este cu 29% mai mica.
 
* Cancerul la prostata -*
O cercetare facuta in Statele Unite pe 1000 de persoane de sex masculin arata ca persoanele care consuma, la macar o treime din mese, legume in stare cruda, au cu 35% mai mari sanse sa nu faca aceasta boala.
  Interesant este ca la cei care consuma, la macar o treime din mese, in mod special varza cruda si legume inrudite (broccoli, conopida, varza rosie), riscul de a face cancer la prostata scade cu 44%.
* Cancerul la san*
Nu avem spatiu pentru a rezuma in acest articol toate studiile facute despre efectele preventive ale consumului de varza in neoplasmul mamar (in Singapore, China, Statele Unite, Polonia, Olanda), dar toate arata ca femeile care consuma varza cruda sau murata se bucura intr-o proportie foarte ridicata de imunitate fata de cancerul la san. Conform cercetarilor, cea mai ridicata rata a imunitatii o au femeile care au consumat varza, inca de la varsta de 12-13 ani, macar o data la 2-3 zile.
In multe regiuni din Polonia de pilda, unde datorita obiceiurilor culinare, o femeie consuma inca din adolescenta in medie, 25- 30 kg de varza pe an, cazurile de cancer mamar sunt mai rare, cu incredibilul procentaj de 72%, decat in celelalte zone ale lumii.
** Cancerul de colon si de rect -*
Intr-un studiu-gigant facut in Olanda, au fost colectate datele privind vulnerabilitatea la cancer intestinal, in raport cu obiceiurile alimentare, de la o suta de mii de persoane, pe o perioada de timp de sase ani.
  Persoanele care consuma zilnic vegetale crude se inregistreaza cu 25% mai putine cazuri de cancer intestinal.

La vegetarienii care consuma cu predilectie legume din familia cruciferelor, adica varza, varza rosie, conopida si broccoli, incidenta cancerului de colon si de rect este cu 49%mai redusa, fiind practic de doua ori mai protejati de aceasta teribila afectiune.
 
  ** Adjuvant contra cancerului uterin - *
Un miniexperiment la care au participat 30 de femei cu cancer uterin in stadiul I (unu) a presupus consumul unui extract de varza, care contine o substanta denumita I3C (prescurtarea de la indol-3-carbinol). Dupa 12 saptamani de administrare, analizele au aratat ca la 47,5% dintre femeile care au beneficiat de experiment, celulele maligne au disparut, neoplasmul inregistrand remisie completa.
Prin comparatie, la nici una dintre pacientele din grupul de control, care au luat un remediu placebo (fals), nu s-a inregistrat remisia cancerului. Contra acestei afectiuni se recomanda o cura de 3-4 luni, timp in care se consuma suc foarte proaspat de varza, din care se beau 600-800 de ml pe zi.

** Adjuvant contra cancerului la san - *

Mai multe studii de medicina experimentala arata ca tratamentele cu compusii pe baza sulf prezenti in varza determina remisia tumorilor maligne mamare, intr-un procentaj de cel putin 40%. Ca adjuvant contra acestei afectiuni, se recomanda consumul zilnic de salata proaspata de varza la macar o masa. Suplimentar, se tin cure de cate 4 saptamani, in care se consuma cate un pahar (200 ml) de suc de varza, dimineata si seara.


 ** Cancer de piele -*
Se pune zilnic si se tine vreme de 4-6 ore pe zona afectata, o
cataplasma din frunze de varza, identica cu cea prezentata anterior, la tratamentul eczemelor. Foarte multe persoane cu epiteliom bazocelular si spinocelular au beneficiat de uimitoarele efecte ale acestui tratament simplu, dar care da rezultate acolo unde cele mai savante si invazive metode de tratament dau greu rezultat.
 
** Dureri reumatice - *Pe zona afectata, se pun dimineata si, eventual si seara, frunze de varza bine zdrobite. Se tin minimum doua ore. Intern, se consuma cate 1-2 pahare de suc proaspat de varza pe zi, in cure de 40 de zile, urmate de 14 zile de pauza. Tratamentul extern si intern cu varza proaspata are efect antiinflamator articular, incetineste sau chiar stopeaza procesele degenerative, ajuta la recastigarea mobilitatii articulare.

* Obezitate -* Consumul zilnic, macar la pranz si la cina, a cate 200-300 de grame de salata de varza cruda, poate face minuni in reglarea ponderala, e drept, pe termen lung. Varza este foarte bogata in fibre (celuloza), are putine calorii, multe vitamine si minerale, ajutandu-ne sa slabim natural in tact sanatos.
Obiceiul de a consuma timp de 3-4 zile pe saptamana aceasta salata in cantitati mari are si alte avantaje: reduce cantitatea de hrana consumata la fiecare masa, curata organismul de toxine, ne ajuta in regimurile disociate. Mai mult, consumul acestei salate este un important pas pentru schimbarea obiceiurilor alimentare si a stilului de viata, cheia reglarii greutatii corporale.
 ** Cataracta -*
Salata de varza cu ulei de masline este o excelenta sursa de vitamina C si de vitamina A. Ambele vitamine au un puternic efect antioxidant si, intre altele, stopeaza procesul de producere al cataractei. Asadar, pentru profilaxia acestei afectiuni, se recomanda consumul, macar de trei ori pe saptamana, al verzei proaspete, cate 200 de grame minimum, sub forma de salata.
  Valori ridicate ale colesterolului,
Unii compusi din varza impiedica transportul colesterolului cu densitate redusa (forma periculoasa a acestuia), catre vasele de sange si catre tesuturi.
  De asemenea, varza impiedica formarea placilor de aterom si sclerozarea peretilor arterelor. Se recomanda consumul de varza sub forma de salata, cate 300 de grame zilnic, vreme de macar trei zile pe saptamana.
 

** Surmenaj fizic si intelectual -*
  Consumul de varza cruda sub forma de salata este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular si pentru sistemul nervos. Bogata in vitamine si in minerale, continand substante cu efecte stimulatoare pentru sistemul nervos central, fitohormoni care intensifica procesele de regenerare din organism, varza are efect adaptogen si anti-oboseala.
  Se tin cure de trei saptamani, timp in care se consuma la pranz si la masa de seara cate o farfurie (125 de grame) de salata de varza. Acest tratament este fo arte bun adjuvant si contra depresiei psihice
..
 ** Menopauza -*
 
Studii preliminare arata ca un consum saptamanal de varza cruda (200 de grame pe zi, vreme de macar 4 saptamani) imbunatateste secretia hormonului estrogen si, important, regleaza raspunsul receptorilor acestor hormoni din organism. Rezultatul este instalarea mai tarzie a menopauzei, atenuarea simptomelor de inceput ale acesteia (bufeuri, transpiratie, nervozitate etc.), prevenirea si combaterea unor afectiuni specifice menopauzei, cum ar fi osteoporoza, prolapsul uterin, cancerul ovarian si uterin.    ** Infectii respiratorii -*
 
Varza este mai bogata in vitamina C decat portocalele, are putine calorii si multe substante cu efect antioxidant, contine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomanda in mod special ca remediu pentru intarirea imunitatii. Se administreaza proaspata, sub forma de salata, cate 3-400 de grame pe zi, la bolnavii cu infectii respiratorii, pentru a sustine si pentru a grabi procesul vindecarii.
  Persoanelor care iau antibiotice de sinteza li se recomanda si varza murata, pentru restabilirea florei tubului digestiv si pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente
.
 

  *Tratamente externe   1.* Arsuri de gravitate mica si medie -*
Se fac spalaturi si se pun comprese vreme de 15 minute, cate 2-3 pe zi, cu suc proaspat de varza. Are efect antiinfectios (antiseptic), ajuta la o vindecare mai rapida si estetica, previne formarea cicatricelor cheloide.
 
  2.* Rani care se vindeca greu - *

  Se pun zilnic comprese cu suc de varza, care se tin vreme de o ora, dupa care se lasa zona tratata sa se usuce la aer inca o ora. Studiile arata ca prin mecanisme inca prea putin cunoscute (se presupune ca varza contine substante stimulatoare ale cresterii anumitor tesuturi), procesul de vindecare al ranilor este mult accelerat, scade riscul de infectie, semnele care raman dupa vindecare sunt mult mai putin vizibile.
 
  3.* Eczeme infectioase, infectii fungice*

  Frunzele de varza proaspat zdrobite cu ciocanul pentru snitele se pun pe zona afectata, apoi se aplica deasupra un nailon, care se fixeaza cu bandaj sau cu leucoplast. Se lasa sa actioneze vreme de 4 ore pe zi, dupa care zona tratata se lasa sa se zvante la aer, macar 45 de minute.
  Aplicatia se face pana la vindecare. Compusii pe baza de sulf din frunzele de varza au o puternica actiune antiseptica asupra bacteriilor si a ciupercilor parazite.
  * Entorsa, luxatii -*  Se pun pe zona afectata frunze de varza bine zdrobite (vezi mai sus) si se leaga cu o fasa. Aplicatia se face vreme de 4 ore pe zi. In primele doua zile de la producerea accidentului se pun deasupra cataplasmei si pungi cu cuburi de gheata.. Practica arata ca datorita acestui tratament, timpul de refacere a ligamentelor se scurteaza, durerile sunt atenuate, in multe cazuri, iar pungile cu lichid sinovial care se formeaza sunt mult mai mici.

  *FRUMUSETE*     * Ten incarcat - *
  - se sterge vreme de cinci minute, in fiecare dimineata si in fiecare seara, pielea de pe obraji si de pe gat, cu un tampon bine inmuiat, din cand in cand, in suc proaspat de varza. Aceasta aplicatie are un excelent efect de curatare a pielii, previne tulburarile de pigmentare, da un plus de stralucire tenului astfel tratat.   ** Piele imbatranita*
- bogata in vitamina A si in vitamine din complexul B, continand substante care imbunatatesc irigatia cu sange a pielii, avand efect de curatare profunda a tenului, sucul de varza este unul din secretele saloanelor de cosmetica care obtin rezultate miraculoase. Se pun comprese cu suc foarte proaspat de varza, care se tin vreme de 10-15 minute, dupa care se indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce la aer alte 15 minute. In final se aplica o crema hidratanta.

  * *Febra* -  Se administreaza salata de varza (150 de grame) sau sucul de varza (100 ml) de 2-3 ori pe zi.
  Continutul ridicat de vitamina C al acestei legume ajuta inima si sistemul cardiovascular sa reziste cu succes la temperaturii ridicate, catalizeaza actiunea sistemului imunitar, care este principalul "beneficiar" al acceselor de febra.

 
* * Alergia* - 
Este prevenita de o cura cu salata de varza rosie cruda (ori chiar murata) pe timpul iernii. Se consuma 200-300 de grame zilnic, pe o perioada de timp de 3 luni urmata de alte 3 saptamani de pauza, dupa care se poate relua. Bogatia de vitamina C si de antioxidanti din aceasta leguma ajuta la reglarea reactiei sistemului imunitar la interactiunea cu factorii externi. 
Varza ACRA & Constipatia - 
Cel mai simplu tratament este consumul de varza murata, macar 200 de grame pe zi. In varza murata se gasesc asa-numitele "bacterii prietenoase", care combat constipatia prin reglarea florei intestinale.
  Apoi, varza murata este bogata in fibre (celuloza) de unde si efectul ei de "matura" a colonului, din care extrage, prin absorbtie, toate reziduurile si apoi ajuta la eliminarea lor